in nopti albe, de nesomn, te stiu ca-ti place sa te uiti pe ceruri. te arunci singur, fara indoieli si temeri, in albastrul etern, adanc si pustiu. sunt stele multe, si in toate te revezi si te resimti.
sunt stele cunoscute dupa lumina, dupa nume sau varsta. sunt multe, multe, multe de tot. dar tu o stii pe fiecare in parte, le simti in tine si fiind parte din fiinta ta. te gasesti atat de aproape de astrii luminosi incat uneori mi-e teama sa nu cazi de acolo, din inaltimi.
sunt momente in care, privind aiurea stelele, iti dai seama de imensitatea faptului, de adancimea materiei in spirit. atunci devii trist, gasind ca esti atat de mic si neinsemnat incat te-ai putea stinge oricand fara sa fi stiut ca ai fost cu adevarat.
sunt stele multe in imensitatea de vid. sclipesc alene, involuntar provocator departe de noi. probabil ca toti am vrea sa fim acolo atunci dar nimeni nu are curajul sa-si imagineze. toate aceste stele sunt pierdute, ratacite si aruncate in sila prin tot cuprinsul universului. unele calatoresc impreuna, se grupeaza. dar rar. cele mai multe calatoresc vieti intregi singure, solitare. uneori, o data la mii de ani, doua stele se intalnesc. atunci, cele doua multimi de materie, materie fara suflet si simtire devin unul. se contopesc rapid, cu zgomot mult si praf. atunci creeaza viata. asa, acum miliarde de ani, o stea a lovit alta, soarele. si atunci, bucati mai mici s-au desprins si au creat ce azi numim sistem solar. au creat pamantul. au creat viata si sufletul. au creat.
asa si tu, speri sa apari o data aiurea, sa te ciocnesti si sa creezi. si sa te reintregesti. pana acum esti ca stelele, singur. nu-ti recunosti nici tie insuti ca speri dar totusi esti cu fiecare suflare alaturi de astrii solitari. cu fiecare fibra, cu fiecare tesut iti doresti. dar stii.
si atunci, cand din greseala o sa te implinesti, o sa te uiti iarasi pe cer dar stelele o sa-ti apara altfel. dar vor fi acolo pentru altii, nascand speranta.
sunt stele cunoscute dupa lumina, dupa nume sau varsta. sunt multe, multe, multe de tot. dar tu o stii pe fiecare in parte, le simti in tine si fiind parte din fiinta ta. te gasesti atat de aproape de astrii luminosi incat uneori mi-e teama sa nu cazi de acolo, din inaltimi.
sunt momente in care, privind aiurea stelele, iti dai seama de imensitatea faptului, de adancimea materiei in spirit. atunci devii trist, gasind ca esti atat de mic si neinsemnat incat te-ai putea stinge oricand fara sa fi stiut ca ai fost cu adevarat.
sunt stele multe in imensitatea de vid. sclipesc alene, involuntar provocator departe de noi. probabil ca toti am vrea sa fim acolo atunci dar nimeni nu are curajul sa-si imagineze. toate aceste stele sunt pierdute, ratacite si aruncate in sila prin tot cuprinsul universului. unele calatoresc impreuna, se grupeaza. dar rar. cele mai multe calatoresc vieti intregi singure, solitare. uneori, o data la mii de ani, doua stele se intalnesc. atunci, cele doua multimi de materie, materie fara suflet si simtire devin unul. se contopesc rapid, cu zgomot mult si praf. atunci creeaza viata. asa, acum miliarde de ani, o stea a lovit alta, soarele. si atunci, bucati mai mici s-au desprins si au creat ce azi numim sistem solar. au creat pamantul. au creat viata si sufletul. au creat.
asa si tu, speri sa apari o data aiurea, sa te ciocnesti si sa creezi. si sa te reintregesti. pana acum esti ca stelele, singur. nu-ti recunosti nici tie insuti ca speri dar totusi esti cu fiecare suflare alaturi de astrii solitari. cu fiecare fibra, cu fiecare tesut iti doresti. dar stii.
si atunci, cand din greseala o sa te implinesti, o sa te uiti iarasi pe cer dar stelele o sa-ti apara altfel. dar vor fi acolo pentru altii, nascand speranta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu